Wednesday, September 24, 2014

Ardei umpluti cu varza

Ardei umpluti cu varza alba sunt printre cele mai apreciate muraturi la borcan pentru sezonul de iarna. Eu nu ratez nici un an sa pun pentru iarna aceste minunatii care merg foarte bine cu preparatele de la porcul de Craciun.
Asa ca anul acesta am mers la piata si am cumparat toate cele necesare pentru acesti deliciosi ardei umpluti cu varza alba.

Pentru a prepara o portie medie , nici prea multa nici prea putina, avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

4 kg ardei verzi potriviti(nici prea mari, nici prea mici)
2 verze albe mari
o legatura de hrean
sare grunjoasa fara iod
piper boabe
300 ml otet
frunze de visin
marar uscat
morcovi


Pentru inceput , luam varza, indepartam frunzele mai ofilite de deasupra si incepem maruntirea ei fina.Trebuie taiat marunt si nu felii subtiri. Eu am folosit robotul de bucatarie care mi-a maruntit-o in 10 minute. Se pune intr-un vas mare , se freaca bine cu 3 linguri de sare mare si se lasa aproximativ o jumatate de ora sa se scurga apa. Varza va lasa apa pe care o indepartam.

Intre timp se incepe operatiunea de preparare a ardeilor. Ardeii se curata de cotor cu ajutorul unui cutit , cu care se taie cotorul in cerc rotund si se scot inclusiv tote semintele. Avem grija pentru a nu rupe ardeii. Apoi se spala si se pun la scurs.

Se pune 2-3 litri de apa la fiert, se adauga 3 linguri pline de sare grunjoasa, boabe de piper, otetul si se lasa sa fiarba. Pregatim borcane mari pe care le spala si le sterilizam . Pe fundul borcanelor se poate aseza crengute de marar, frunze de visin si bucati de hrean curatat. Se ia fiecare ardei si se umple cu varza , apasand insistent ca sa intre cat mai multa varza. Se aseaza in borcane si se apasa pentru a intra cat mai multi ardei si pentru a ramane putin loc pentru apa. Printre ardei se pun fasii de hrean , foi de dafin, morcovi taiati rondele si frunze de visin.

Cand apa cu celelalte ingrediente au fiert se toarna fierbinte peste ardeii umpluti, usurel pentru a umple toate gaurile si apoi se inchide ermetic. Pentru a avea mai multa siguranta sau daca sunteti incepatoare in ale muraturilor puteti pune o jumatate de plic de conservant in apa fiarta, dar doar la final. Se lasa sa se raceasca treptat apoi se transfera in beci sau in camara.